You are currently browsing the category archive for the ‘Primite’ category.

80579273

„Tu che vivi nei giardini, fammi sentire la tua voce.”

Un mic omagiu inainte de Sf. Marie Mica adus catorva dintre sfintele pe care le-am intalnit eu in viata asta, fiinte feminine irational de frumoase, capabile sa iti dezpietreasca instantaneu inima ( sau sa iti deschida chackrele plexului solar 🙂 ) si sa te “corupa” sa intri in acea stare de veselie, iubire si puritate despre care tot bat eu apa in piua aci pe blog. Nu mi-am data seama pana acum ca pe ele, pe toate, le-am intalnit in diferite gradini si probabil ca acolo pe unde trece o astfel de prezenta, in jur inmuguresc pomii si se deschid bobocii. Sper si cred ca lumina pe care o emiteau sa ramana cu ele pururi si sa ne calauzeasca si pe noi cu aceeasi putere.

Vera,  90 de ani;  intr-o casa in mijlocul Bucurestiului vechi cu o gradinita cu flori pe care le uda in fiecare seara si dimineata, vie si prezenta prin excelenta, intr-atat incat sa faca remarci critice la micul dejun asupra pantalonilor cu talie joasa pe care ii poarta fetele in ultimii ani si care, cum bine observa, nu fac decat sa le scurteze picioarele si sa le dezvaluie parti pe care pana mai deunazi aveam ocazia sa le vedem doar la instalatorii care repara caloriferele. Tot dupa spusele ei, exista doua secrete pentru o viata lunga si sanatoasa: sa faci ceea ce iti place si sa nu mananci niciodata pe saturate.

Irina , 80 de ani: pe o banca in parc, bolnava si ramasa fara casa dupa niste lovituri ale destinului, senina si blanda, incercand sa o disculpe pe betiva care i-a furat lucrurile tocmai primite de pomana, si imediat dupa interesandu-se de viata mea, de problemele mele, de sufletul meu. Mai apoi, cand a primit voie sa locuiasca intr-o casuta de gradina prin parohia bisericii unde mergea ea sa se roage, a cheltuit aproape toata pensia (bineinteles ca nu era o pensie de colonel in armata) pentru ca sa cumpere vopsele si sticla si a pictat icoane pe care le-a donat apoi bisericii respective. Citea reviste si carti despre paranormal, nu isi lasa cartile de rugaciune din mana, se uita la tine  “like Jesus to a child”. Deveneai intr-o clipa cel mai recunoscator om din lume, si asta nu pentru ca indrazneai sa te compari cu fiinta aceea care indura totul ca si cum nu ar fi fost nimic, ci pentru ca pur si simplu nu aveai cum sa nu te iradiezi din caldura ei.

Viorica, 66 de ani: intr-o gradina la tara, invartind cu o lingura imensa ca de vrajitoare in caldarea cu magiun care scotea fum, simpatica foc si sfatoasa, glumind si incurajandu-ne sa traim frumos si liber si sa consideram orice pierdere ca pe o restituire. (si asta din postura unei persoane care pierduse mult, mult prea mult). Pe Viorica am cunoscut-o ieri  si sper sa o mai intalnesc de mute ori de aci incolo.

Maria, 85 de ani: intr-o gradina in Maramures, murmurand pe un scaunel la umbra cu rozarul in mana si spunandu-i fiicei ei sa imi transmita (desi eu eram acolo langa ea) ca pana cand noi ne-am baut cafeaua ea a facut o decada si pentru mine.

Maria, 96 de ani: De Maria o cunostea deja doar Domnul, restul o stiam toti drept Bunica Mica. Era cea mai micuta mamica, bunica si strabunica din lume si avea putere cat 10. Demult, atunci cand copilul ei era pe moarte, ea a facut un legamant sa mearga in fiecare dimineata la liturghie pentru a multumi si sa posteasca trei zile pe saptamana (miercuri, vineri si marti pentru ca marti s-a intamplat accidentul) intrega ei viata daca acesta va fi salvat. Copilul a supravietuit in ciuda sanselor infime din punct de vedere medical, si-a revenit complet si a primit un nou nume, a crescut mare si a devenit apoi bunicul meu Misu.  Maria si-a tinut fagaduinta cei 60 de ani pe care i-a mai trait, a avut curajul sa organizeze si sa gazduiasca rugaciunile de duminca in casa ei atunci cand preotului din sat ii era prea frica de comunisti ca sa tina slujba, ne-a mangaiat si ne-a ingrijit pana la capat la fel ca si pe gradina in care ne-o amintim cu totii.

In plus, as vrea sa le pomenesc aici cu mare drag si pe bunicile mele Melania si Florica, pe Buni a lui Vlad, a lui Rares si a Stancai, pe bunica Siminei, pe bunica Ralucai si pe Rodi, care nadajduim ca se afla cu toate „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde au fugit durerea, întristarea şi suspinarea.”

87983149

Astazi sunt foarte bucuroasa. A luat sfarsit lunga ameteala in viata mea, in incercarea de a intelege ce mi se intampla cu visele si perceptiile cu care se ocupa creierul meu dragul de el toata noaptea si care numa numa nu imi dau pace. Azi noapte pe la 4 m-am lamurit odata pentru totdeauna, sunt linistita si multumita acum. Pentru asta trebuie sa multumesc cartii Terapia Destinului si mai ales, din tot sufletul meu, autorului acesteia, Vasile Andru care m-a luminat in sfarsit, si destul de mult. Va spun si voua ce am retinut, sa va ajute daca cumva aveti si voi asa o apetenta pentru “spectaculos” ca si mine dar totusi vreti sa traiti simplu si frumos inainte de toate. Toate acestea apar si in scrierile a diversi sfinti parinti, doar ca aici au fost prezentate mai simplu si mai condensat, mai pe un inteles pe care sa il pot cuprinde si eu cu mintea mea mult mai putina  si experimentata decat una “atot-cuprinzatoare” si mai ales mult mai inclinata spre eroare.  Eroare de care am scapat de data asta,  ce bucurie!

Prezenta celor trei stalpi: gandirea buna (meditatie, rugaciune, introspectie, citire, rugaciunea inimii etc) cuvantul bun si actiunea buna sunt singura garantie a unei lucrari divine/inalte

Stabilitatea mintii este prima ilumininare.Prelungeste-o cat mai mult si cheam-o cat mai des. Fugi la ea si nu baga in seama orice senzatii, agitatii, indoieli.

Iertarea inseamna stralucirea raspunsului. Tu fa-ti lumina , nu-ti fa dreptate.

Multi se chinuiesc in frustrare din nestiinta de a sacrifica. Cand ai putin, singurul mod de a nu te durea putinul este sa daruiesti. Un sacrificiu senin rezolva o frustrare intunecata. Numai cei saraci, deposedati si subtiri/umili stiu sa daruiasca.

Cei care fac excesul inversat al ascezei, care isi doresc experiente spirituale care le depasesc mult masura la care sunt, agreseaza legile naturale, firescul vietii si propriul lor trup. Cei care nu vad cum Dumnezeu se exprima si prin trup, isi pierd si trupul si il pierd si pe Dumnezeu. Sacrul coboara in cotidian de la intrupare incoace in toate gesturile simple , zilnice: mancatul, lucratul , relatiile.

Rugaciunea este o terapie holista, si mai mult decat atat. Ea trateaza intregul fara sa se mai preocupe de cauza bolii. Vai de rugaciunea fara introspectie, ca prapastia se va adanci.Vai de introspectia fara rugaciune caci vidul nu va fi umplut.

Iubirea e o apa linistita si adanca pe care plutesc nuferi.

Atata timp cat traiesti in starea normala, materiala, Beta cum vrei sa ii spui tu, asta cu Basescu, cu criza financiara, cu filme de dragoste americane si cu antibiotice, momentele din viata cand “nu intelegi nimic”, “ esti total depasit”, “ramai perplex”, “ti se rupe filmul” “te confrunti cu necunoscutul”  sunt de fapt singurele cand/ prin care intelegi ceva, iesi dintr-un joc al mintii proprii si prinzi ceva mai mic sau mai mare din realitate.

Exista intamplari pe care le intelegi peste ani de zile, dar oricum incepand cu momentul producerii lor , fie ca le-ai acceptat si primit sau ca le-ai respins cu toata puterea “tembeliciunii egoului tau” acestea sunt intamplari care iti schimba cursul existentei, te pun pe alte frecventa.

Daca le primesti vei fi ghidat in asa fel incat sa vezi cat de mult trebuie sa schimbi, ce ai de facut, la ce anume trebuie sa renunti din ceea ce credeai inainte, cateodata poate chiar sa te intorci cu 180 de grade si sa o iei inapoi pana colo de unde a inceput “minciuna”. Toate astea insa vor fi balet, nu vei intampina dificultati majore decat usi deschise si vei primi tot ajutorul necesar plus ca te vei bucura de o “stare de bine” “un cliseu de har” a pe care il are orice incepator.

Daca le-ai respins initial atunci cand ti-au fost propuse (cand s-au deschis cerurile) trebuie sa te lupti cu ele si sa astepti momentul cand din nou vei avea sansa sa raspunzi de aceasta data diferit. Cu cat te vei mentine mai deschis cu atat ele vor aparea mai repede. De fapt “metoda” probabil serveste strict numai la a accelera si iti tine constiinta pe cat posibil treaza pentru ca sa “fi pe faza” atunci cand e cazul.

Pentru mine, “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau” este cel mai “pe faza” moment al celei mai “pe faza” persoane din istoria omenirii. In toate ierarhiile ceresti, cea care ocupa locul cel mai inalt este tocmai cea care in viata ei pamanteasca a spus cel mai dificil de imaginat “da”. “Mai marita fara de asemanare decat serafimii” este persoana care s-a vazut pe sine atat de mica si de nestiutoare incat sa accepte orice, absurdul, imposibilul, supranaturalul, care nu  avut frica pentru ca nu considera ca are ceva al ei pe care sa il poata pierde , si astfel a cuprins necuprinsul in pantecele ei)

Este nevoie de curatenie “inima curata zideste intru mine si duh drept inoieste intru cele dinlauntru ale mele” ; “Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.”ca sa poti „in duh si in adevar” in camara cea mai profunda a fiintei tale sa te inchini tronului Celui care resede si inlauntru si in afara, cel mai aproape si cel mai departe. Observa ca exprimarea este la persoana a doua, cel care e agentul acestui proces este Duhul Sfant. Noi deocamdata suntem cersetori, si e greu destul sa te pastrezi mereu in conditia asta constient. La unii nu ne convine deloc mai ales la care ne percepem mai din „vita de printz”, da ajungi sa intelegi ca haina asta de cersetor care e trupul este chiar numai o haina , o tranzitie, si chiar suntem niste „printi” adevarati. De fapt decat sa te lase sa te crezi print cand ai si tu doua margele de sticla ca in „Pungutza cu doi bani” drumul o sa iti arate ce „imparatie” ti s-a pregatit si atunci nu ai sa te mai multumesti cu una cu doua.

Eu personal repet de ani de zile cateva forumule scurte cand simteam ca ma prinde vartejul lumii si incep sa mi se aprinda iar puternic patimile: „Ia Doamne toata mandria de la mine, ca nu am ce sa fac cu ea” „Faca-se Voia Ta , Doamne , intru totul totului tot”, bineinteles rugaciunea inimii si mai pe scurt „Domnul meu si Dumnezeul meu”. Pe mine ma ajuta astea, bineinteles ca nu sunt singurele.

Cel care L-a cunoscut pe Dumnezeu, Il cunoaste si Il recunoaste prin fericirea pe care a avut-o in El, o pace inocenta, entuziasta si creatoare, care nu seamana cu nimic altceva (este cam ca si lumina , bucuria si frumusetea copiilor foarte mici dar combinata cu o stare de constiinta ideala in care nu mai exista carente, dedublari si cautari si pe care spiritul o recunoaste imediat ca starea lui de “acasa”). Poruncile, mesajele, pedepsele sunt doar mijloace, pacea si fericirea este singura legatura directa cu Dumnezeu. Ea nu se obtine ci se cere pentru ca este un dar care poate fi primit doar in momente de puternica smerenie. (ori cand ai ajuns in fundul prapastiei, ori in varianta pozitiva atunci cand tu ti-ai plasat fiinta in starea ei naturala si acesta este un act de vointa intr-adevar , de fapt un act de renuntare voluntara si sincera la vointa proprie).