You are currently browsing the category archive for the ‘Impartasite’ category.

935572_681218518564634_1601745792_n

A asuma inseamna „a lua asupra sa”, si etimologic vorbind inseamna de fapt „a trage in sus” si este legat de sarbatoarea din 15 august  „L’Assunzione /Mutarea la cer a Maicii Domnului” („Adormirea Maicii Domnului). Chiar daca semnificatia originara s-a pierdut o data cu laicizarea, componenta fundamentala a sensului „asumarii” a ramas neatinsa. Noi il folosim in sensul de responsabilizare, si e destul de bine si atat, dar intotdeauna am avut senzatia ca inseamna mai mult.

Sa iti asumi o actiune inseamna nu numai sa ii accepti toate consecintele banuite sau nu, ci si sa afirmi alegerea facuta ca fiind voita, rationala si in principiu, buna, cel putin din anumite privinte. Sa iti asumi o actiune negativa stiind-o ca atare inseamna de fapt sa iti afirmi propria inconstienta si faptul ca din motive de neputinta si slabiciune in acel moment nu esti in stare sa alegi bine.  Si asta se intampla, chiar si la case mai mari. 🙂

Anticiparea are bineinteles limitele ei. Pana si in momentul in care iti asumi sa iti cumperi o planta, trebuie sa te gandesti deja la cine o va uda cand esti in delegatie, dar iti asumi si posibilitatea ca poate nu vei sti sa o ingrijesti cum trebuie. Iti pui in acel gest initial cea mai buna intentie, cea mai buna energie de care dispui, incredintat ca un inceput bun este esential. Altfel, daca ai da curs tuturor grijilor, aceastea cu siguranta te-ar invinge de fiecare data, si nimeni nu ar mai intreprinde nimic.

Spun: eu mi-am asumat oamenii pe care ii iubesc. Cum adica? Adica mi-am asumat sa contribui cu cat pot eu la binele lor. Sa incerc sa nu le pricinuiesc suparare. Sa nu ii mint. Sa nu ii agresez. Sa le raspund. Ma rog pentru mine, ma rog si pentru ei. Ne rugam pana si pentru cei morti, pentru ca pe undeva intuim ca la un nivel sau altul putem face ceva unul pentru celalalt chiar si cand circumstantele par potrivnice.  Are o lungime de unda mai mare decat un simplu gand pozitiv, prin simplu fapt ca este vorba despre un transfer cu directionare la sursa. Chiar si in 2014, functioneaza perfect. 🙂

Cand sunt obosita si coplesita de tristete sau de vinovatie, exista totusi ceva care ma „trage in sus”, sa stiu ca Cineva m-a asumat complet, chiar si asa, acolo pe cruce, fara sa carteasca.

Anunțuri

Distanta nu se creeaza, distanta se imagineaza. Ea nu este ceva real, obiectiv. Ea este atribuita de mentalul fiecaruia. In spatiul distantei imaginare se edifica apoi toate barierele. Conflictele noastre, fricile, rusinile, limitele gandirii, mandria,lenea, una mai semeata ca alta care se aseaza intre noi si El. Ele sunt insa constructii de fum si se evapora la o suflare de Spirit Sfant. Nefiind reale, nu au nicio putere.

Ce distanta sa fie intre tine si cel care iti spala picioarele si le sterge cu haina sa in afara de cea pe care o instaurezi tu? Ce distanta sa fie intre tine si copilasul nevinovat di iesle decat incapacitatea ta de a iubi?  Ce distanta sa fie intre tine si omul dezbracat si scuipat, sangerand in fata ta care chiar si in acel moment in viata lui se roaga pentru tine, decat impietrirea inimii tale?

Daca ati simtit vreodata cu ce dragoste va iubeste Cel care s-a nascut ca sa moara pentru voi, daca ati avea vreodata un moment de har in care sa simtiti dragostea asta, nu ati mai putea sa o uitati niciodata. Cine ne va putea pe noi desparti de dragostea lui Cristos?

Noi ne apropiem si ne departam mereu de aceasta Dragoste care nu oscileaza, care Este prezenta oricand, oriunde, de la inceputul veacurilor. Noi facem parte din Trupul lui Cristos, ne impartasim din El, noi suntem  Biserica lui Cristos. El in noi si noi in El. Prietenii nostri cei mai buni sunt sfintii, tatal nostru este Dumnezeu Tatal, mama noastra este Maria.

Ce treaba mai avem noi in afara de sa ne iubim unii pe altii?

” Credinta mea este credinta Bisericii. Speranta nu mai vine demult din proprie initiativa.Iubirea mea pentru Cristos nu mai este o iubire care vine de la mine. Mi se pare ca nu mai am nimic, absolut nimic personal. Dar tot ceea ce inca mai am, imi vine de la Sfanta Biserica. Sf. Fecioara este aici, in Biserica.Ea este cea dintai din Biserica.Este mama tuturor fiilor lui Dumnezeu. Ea este mereu de fata.” ( cuvintele unei femei chinuite)

1. Thumbelina travelles on a water-lilly leaf.

True humbleness always comes enveloped in a light-hearted joyful shape . It’s like saying: God, I am really really small and kind

of stupid, but as long as I sit in the palm of your hand, I guess everything is all right. You’re the Father, 🙂 )

It’s the second  thought that kills it, whether it comes one second after or the next day.

Whenever a thought makes you curl and twist within yourself, that’s vanity right there.  you should, you can’t, you should have, you could have, you you wish. That way, the great feeling you had before in the palm of His hand fades away and you slip once again all alone into the great wide world, feeling insecure and instable. And you are, that’s one thing sure as hell is  (for Dante’s followers at least) .

So, how can you stay humble while living in the world? I guess you should renew your vows to it very often and with regularity. Put it in everything you do, starting from the simple things. (and hopefully sticking to the simple things). You don’t own anything, you receive everything. You don’t eat, you are fed. You don’t look for answers you ask for them and patiently wait for them to come to you. You don’t know how to relate to people, you let His love travel through you. Every minute that passes you are putting yourself in His hands. You travel on a lilly-water leaf.

Multumesc doamnei Miranda pentru ca din copilarie, de cate ori ma spal pe cap si imi un fac prosopu turban, ma bine dispun brusc, „ies din anonimat”, ma simt mai dragutza cu sprancenele usor trase in sus si incep sa vad in jur numai nuci de cocos, frunze de palmier si baieti zambitori. Multumesc lui domnu Allen pentru ca a evocat-o pe verisoara sa Ruthie (minutul 2:14 ) care ma face sa rad cu lacrimi de fiecare data. Si multumesc lui Dumnezeu ca totusi for as much as I hate modern life nu m-am nascut inainte de anii 50

Ho tanta fede in te
che durerà
(è la sciocchezza che ti dissi un giorno)
finché un lampo d’oltremondo distrugga
quell’immenso cascame in cui viviamo.
Ci troveremo allora in non so che punto
se ha un senso dire punto dove non è spazio
a discutere qualche verso controverso
del divino poema.

So che oltre il visibile e il tangibile
non è vita possibile ma l’oltrevita
è forse l’altra faccia della morte
che portammo rinchiusa in noi per anni e anni.

Ho tanta fede in me
e l’hai riaccesa tu senza volerlo
senza saperlo perché in ogni rottame
della vita di qui è un trabocchetto
di cui nulla sappiamo ed era forse
in attesa di noi spersi e incapaci
di dargli un senso.

Ho tanta fede che mi brucia; certo
chi mi vedrà dirà è un uomo di cenere
senz’accorgersi ch’era una rinascita.

Cred atat de tare in tine

Incat va dura

(asa cum ti-am spus o data intr-o doara)

Pana cand o strafulgerare de dincolo de lume va distruge

Acest ghemotoc de praf in care traim

Ne vom intalni atunci intr-un oarecare punct

Daca se poate numi punct ceva in afara spatiului

Pentru a discuta asupra unui vers controversat

din poemul divin.

Stiu ca dincolo de vizibil si tangibil

nu se afla o viata posibila ci ceva dincolo-de-viata

e poate cealalta fata a mortii

pe care am purtat-o in noi ani si ani

Am atata credinta in mine

si ai aprins-o tu fara sa vrei

fara s-o stii, pentru ca fiecare harb

a vietii de aici contine o ghicitoare

despre care nu stim nimic si care poate statea

si astepta ca noi cei rataciti si neputincioasi

sa-i dam un sens

Am atata credinta incat ma arde; cu siguranta cine ma vede va spune : iata un om de cenusa

Fara sa isi dea seama ca era o renastere.

Vedi, in questi silenzi in cui le cose
s’abbandonano e sembrano vicine
a tradire il loro ultimo segreto,
talora ci si aspetta
di scoprire uno sbaglio di Natura,
il punto morto del mondo, l’anello che non tiene,
il filo da disbrogliare che finalmente ci metta
nel mezzo di una verità.
Lo sguardo fruga d’intorno,
la mente indaga accorda disunisce
nel profumo che dilaga
quando il giorno più languisce.

Vezi tu, in tacerile acestea in care lucrurile

se daruiesc si par a fi pe punctul

de a-si trada taina lor ultima

te poti astepta sa

descoperi vreo eroare de-a Naturii

punctul mort al lumii, veriga slabita,

firul ce odata descurcat ne-ar plasa in sfarsit

in miezul unui adevar

Privirea cauta imprejur

Mintea cerceteaza, leaga, desparte

in parfumul ce inunda

cand ziua isi taraganeaza plecarea.

Spesso il male di vivere ho incontrato:
era il rivo strozzato che gorgoglia,
era l’incartocciarsi della foglia
riarsa, era il cavallo stramazzato.

Bene non seppi; fuori del prodigio
che schiude la divina Indifferenza:
era la statua nella sonnolenza
del meriggio, e la nuvola, e il falco alto levato.

Deseori m-am intalnit cu dezolarea vietii

era suvoi gatuit care galgaia

era frunza ce se chircea

uscata, era calul prabusit

Bine n-am cunoscut in afara miraculosului

Ce intredeschide divina Indiferenta

era statuia invaluita in somnolenta

a amiezii, si norul si soimul din inaltimi

Eugenio Montale

Citește restul acestei intrări »


In adolescenta am inceput sa tatonez cu ideea unui astfel de “subconstient colectiv” un soi de “internet” mult mai bine pus la punct la care sunt racordati indivizii, in care se poate urca sau cobori informatie. Asa imi explicam eu visele mele cu lucruri care am aflat peste ani de zile ca exista, cuvinte in araba, sau tot soiul de aiureli pe care nu stiam de unde sa le iau. Oricum, daca telepatia exista ca email sau instant message , si probabil nu trebuie sa va conving de asta, putem sa ne intrebam si asupra acestei retele mai vaste.

Cei care merg mai des la biserica au experimentat mai bine termenul de comuniune (nu “legatura”) care se manifesta puternic la nivelul unei comunitati, cu atat mai evident cu cat aceasta este mai inchegata si mai restransa. Intr-o comunitate, individul care s-a facut pe sine parte din aceasta aduce aportul lui si este afectat de starea generala a comunitatii. Este o “traire impreuna” in care rugaciunile, faptele si evolutia fiecaruia se rafrang si asupra celorlalti si la nivel vazut si la nivel imperceptibil. Pentru comunitatile crestine aceste efecte depasesc comuniunea naturala pentru ca insusi scopul intalnirii noastre este slujirea impreuna si impartasirea din Trupul si Sangele Domnului care, fiind capul acestui trup, uneste, tine impreuna si conduce aceasta comunitate.

Nu stiu cum sta treaba la masoni, la cei care isi spun lor insisi “initiati” indiferent de factura, si tocmai pentru ca nu sunt “initiata” nici nu as avea cum sa inteleg, si nu stiu de ce as vrea atata vreme cat nu ma descurc prea bine nici in postura de “mic copil”. Va pun aici cateva definitii ale unui concept de acest gen,  si ma opresc aici, pentru ca mai mult pur si simplu nu stiu.

„Egregore (also „egregor”) is an occult concept representing a „thoughtform” or „collective group mind”, an autonomous psychic entity made up of, and influencing, the thoughts of a group of people. The symbiotic relationship between an egregore and its group has been compared to the more recent, non-occult concepts of the corporation (as a legal entity) and the meme.

// The word „egregore” derives from the Greek word, ἐγρήγοροι (egrḗgoroi), meaning „watchers” (also transliteratedgrigori„). This word appears in the Septuagint translation of the Book of Lamentations,[1] as well as the Book of Jubilees and the Book of Enoch.

The result of a synergy of thought could be the most concise description of this state of mind.

The notion of „egregor” also appears in Andreev’s Roza Mira, where it represents the shining cloud-like spirit associated with the Church. It is a common belief in Russia that the word „egregor” originated from this spiritual book.

The book „The Art of Memetics” [4] provides a detailed and multi-faceted explication of what an egregore is, including instructions for how to cultivate them.

Companies, political parties, religions, prayer groups, states, and clubs all can be said to have egregores. When a project „takes on a life of its own,” an egregore might be said to be present. Symbolic characters such as Santa Claus and Uncle Sam could be described as egregores. Stephen King‘s concept of Ka-tet in The Dark Tower series could be compared to an egregore.

There was some debate early in the history of social psychology over whether groups could be construed as having an autonomous group mind. Today, psychologists recognize a number of more localized processes by which a group of people can make decisions that no individual would endorse on their own. In „Groupthink,” a group can stifle internal disagreement and rush people to a poor decision, without any individual group member attempting to do so. In the „risky shift” phenomenon, a group can agree on a course of action that is riskier (or, in some circumstances, more conservative) than any individual in the group wanted.

When these situations arise, trying to understand the group by understanding its members in isolation fails. The group can be understood by modeling the members’ interactions, but the human tendency to anthropomorphize may make it more intuitive to see the group itself as having preferences for a certain outcome, regardless of its members’ wishes.

„Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.          Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară, formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun. „

Meme este un concept evoluţionist interesant introdus în 1976 de biologul Richard Dawkins în cartea sa „Gena prin ea însăşi”, ea defineşte ipotetica unitate de informaţie culturală moştenită, utilizată şi transmisă de individ.

Aşa cum gena este o unitate informaţională macromoleculară, purtătoare de caracteristici biologice, structurale şi interactive ale individului, meme este simbolic vorbind o genă informaţională mentală, o purtătoare specifică de informaţie culturală.

În evoluţia sa în mintea umană se creează anumite modele ale ambientului şi ale relaţiilor dinamice şi valorice ale individului cu ambientul.

Aceste relaţii individ-realitate, individ-individ, sau individ-colectivitate, selectate prin criteriile eficienţei, devin stabile, şi se manifestă prin comportamente sistematic repetate, exersate şi perfecţionate, generând strategii operante sau evaluante, prin care individul îşi rezolvă din ce în ce mai bine nevoile de supravieţuire.

Memele se transmit între generaţiile succesive de indivizi, ele pot particulariza informaţional şi afectiv personalităţile, le pot dărui diferite tendinţe implicante şi diferite posibilităţi de a pune şi rezolva probleme fundamentale.

Teoria existenţei şi acţiunii memelor, ca surse ale personalităţii, este încă în discuţie, unii cercetători înclinând să o accepte ca utilă, iar alţii o resping, ca încă nedovedită ştinţific.

cate ceva din ce am retinut pe parcurs. cand mai imi amintesc, mai adaug.

1.Daca intalnirile intre oameni sunt de cele mai multe ori sincere si spontane, statistic este foarte interesant de vazut de ce anume stau oamenii impreuna. De cele mai multe ori , din pacate, rezultatele unui astfel de sondaj ar putea sa te faca sa devii destul de cinic. Slava Domnului ca nu ne intereseaza statisticile.

O relatie poate functiona pe termen mai indelungat numai daca cei implicati sunt la randul lor parte din ceva mai mare decat ei doi, sa ii spunem un scop comun, daca tot asa am intitulat postul asta. (nu vorbesc  despre obiective DELOC). Mai vag sau mau definit, acest scop comun depaseste limitele „self”-ului restrans al persoanelor, si demonteaza instant pe 1+1=2. Este vorba de nasterea unor forte creatoare si de declansarea puterii de sacrificiu, in forma ei cea mai pura si pozitiva. Daca unde sunt doi oameni care vor lucruri unul de la celalalt se nasc mai devreme sau mai tarziu forte distructive, pentru ca la un moment dat se termina sau se umple „vasul” si schimbul nu mai e necesar, atunci cand ei sunt „together in something” lucrurile stau complet diferit.

„Unde va veti aduna doi dintre voi in numele Meu, si Eu voi fi in mijlocul vostru” Atunci cand stiu ca sunt investit pe un astfel de plan (pe care de cele mai multe ori nu il constientizez intr-o forma definita) eu pot sa  imi anulez egoismul si sa las de la mine, pot sa renunt la o gramada de  lucruri ce tin de mine insumi chiar daca nu neaparat rele in sine, sa accept lucruri care in mod normal m-ar face sa ies din schema in secunda doi si sa trantesc usa in spatele meu. Sacrificiul devine astfel parte integranta fara sa fie facut doar de dragul lui insusi, dragostea cunoaste forme mult mai apropiate de adevarata iubire, toate emotiile si tensiunile care ne bruiaza de obicei trec in plan secund, isteriile si exagerarile se calmeaza fara efort. Cand te simti important, nu iti mai dai atata importanta singur.

2.camilica: partea afectiva este un fluid, care are nevoie de recipient, de vas, de albie. el curge in functie de un mal drept si un  mal stang , sapa acolo unde  e necesar, erodeaza acolo unde poate, ia curbe, prinde viteze diferite. Daca malurile se surpa sau dispar la un moment dat se produc inundatii, ravagii, si in cazuri extreme devine un soi de mlastina.

3. iubirea nu are motiv, obiectiv, data scadenta, caderi, momente de uitare sau de senilitate,  asteptari. noi avem.

3. din intalnirea a doi sau mai multi oameni cu buna intentie, care au o relatie vie cu Dumnezeu si se cunosc cat de cat pe ei insisi, nu iese niciodata ceva rau. raul nu intra din exterior si in rest ar trebui sa fie „safe” : atunci cand te apropii de aproapele tau, e simplu ca buna ziua, il iubesti. Daca esti bagat in ale tale, daca vrei lucruri de la celalalt pentru tine, daca te folosesti, daca exista „ascunzisuri”, minciuni, frici puternice, complexe cu radacini, atunci si cea mai favorabila dintre intalniri poate de-curge intr-o drama. Tot mai in gluma mai in serios, am auzit spunandu-se ca un om egoist poate duce cu el 7 oameni in groapa, ca norocul ca de obicei nu sunt lasati sa ramana asa orbi nici unii nici ceilalti, suntem re-directionati, resuscitati, treziti, ni se dau sanse la infinit.”

„Love hurts’ ii o alaturare foarte proasta de cuvinte,pentru ca ar fi trebuit spus „love never hurts”. Trebuie numai sa nu pervertim cuvantul asta care ne este si mama si tata. Sa le spunem pe nume la toate fara rusine, din moment ce suntem cu totii vizati: posesivitate, mandrie, nevoie de protectie, frica de singuratate, pofta, gol, lene, nesiguranta , lipsa de „self esteem”, inconstienta, lasitate, neputinta. Uite zic eu prima: eu una le am pe toate in mine.  Se intampla ceva daca recunosc asta de fiecare data cand apare vreuna din ele?

(1)

clopot

(1) Nu stiu cum e pentru altii (ma rog stiu pentru cativa cel putin ce spun ei cu gura) dar pe mine una cel mai tare ma intereseaza sa stiu care e locul, misiunea si scopul meu in viata asta. In fata acestui interes, a carui raspuns ti se dezvaluie putin cate putin in fiecare zi, toate curiozitatile mutesc. Sunt unele lucruri care le stii clar: stii ca esti talentat si bun la cateva lucruri, stii ca actiunea ta trebuie sa foloseasca, sa fie pozitiva,  sa aduca un plus de bine. Stii ca vrei sa ramai intotdeauna deschis,  sa nu te incrancenezi in nici un proiect, sa incerci sa acumulezi si sa cunosti cat mai mult.

Lucrurile stau destul de bine in timpul liber. Am invatat ca timpul liber trebuie impartit intre tine insuti, ceilalti si Dumnezeu. Trebuie sa existe toate aceste coordonate ca sa nu se genereze un dezechilibru. Aci e simplu, matematic, putem gandi chiar jhidaneste: Dumnezeu da totul cel putin de 10 ori inapoi, whereas daca ii dai 10 % din timpul tau El iti va da inapoi 100% ceea ce ar trebui sa te faca fericit. Se zice ca atata timp cat donezi 10% din cat castigi poti sa iti pui mainile sub cap si sa fluieri ca nu ajungi in paguba si nici nu ramai descoperit vreodata. Probabil ca e verificata treaba de atatea sute de ani, si ar trebui luata de buna. Acum bineinteles, nici un om sanatos la cap nu doneaza din interes si nu i se face mila cu un anumit scop, dar trebuie acceptat ca exista si partea asta “contabila” a legilor naturale.

Cu profesia e mai greu, pentru ca in societate lucrurile sunt structurate pe alte doua directii, total in opozitie cu starea de normalitate: pe bani si pe succes. Daca de onoruri ne putem lipsi cu usurinta, ceva banuti tot ne trebuie oricat am fi de modesti. Ii invidiez pe cei care au reusit sa rezolve deja ecuatia asta, si sa aiba o sursa de venit acceptabila fara sa faca compromisuri si fara sa se abata de la scopurile lor. Sa lucrezi la fabrica de gloante, sa traduci articole fara cap si fara coada, sa vinzi vibratoare si sa pui par in cap la oameni nu sunt niste activitati care ne fac mai rai sau mai superficiali, ci doar mai nemultumiti. Multi ne gandim ca e ceva temporar, ca nu vom face toata viata ce facem acum, dar nu ne angajam si nu adaugam un act de vointa la aceasta dorinta, o lasam in suspans si asteptam “sa se intample ceva”. Nu avem scopuri si nu avem proiecte. Bineinteles, am putea avea o mie de scopuri batute in cuie si scrise pe frigider ca americanii, dar atunci nu am avea credinta, si nu am fi constienti ca pana la urma, nu putem fi siguri de nimic la modul asta concret. Cum am spus mai in gluma mai demult “un singur telefon intr-o dupa amiaza pe la orele 17.00 iti poate da toata viata peste cap”.

Si atunci de unde pornim? Cand ne apucam de treaba? Pai recurgem la ce stim, parcurgem partea pe care o cunoastem , facem cat de bine putem fara sa tindem la perfectiune si fara sa vrem rezultate imediate, DOAR INCEPEM.  Daca lucrurile incep sa mearga inspre bine, sa se amelioreze, inseamna ca si noi impreuna cu ele, vom avea o stare mai buna, ne vom indeparta mai mult de iluzii si vom atrage in viata noastra evenimente, persoane si care sa ne ghideze mai departe si poate la un moment dat chiar vom ajunge sa facem ceea ce ne este cum sa zic ”favorabil” pentru ca sa fim fericiti. (nu am zis ceea ce ne este sortit, pentru ca asta nu cred ca intelegem exact decat dupa “marea trecere”).

Deci ce stim pana acum? Stim ca nu trebuie sa batem la porti inchise decat in cazuri “exceptionale” cand am primit o misiune clara si cand rezultatele nu ne aduc noua personal merite ci sunt menite unui bine mai vast. Deci nu batem la porti inchise si nu ne incapatanam sa facem sa mearga lucruri care necesita eforturi supranaturale si pot avea rezultate mediocre in cel mai bun caz.  Stam frumos la noi acasa, acolo unde usile se deschid, unde suntem buni si unde lucrurile merg de la sine. (Eu de exemplu stiu despre mine pana acum ca sunt priceputa la munca cu copiii de orice varste, la motivat oamenii (si la gasit motive, e drept ) si la decorat spatii. Mi-ar fi placut sa fiu mai artista sau mai harnica si ambitioasa da nu sunt deocamdata. Deocamdata, merg pe astea pe care le stiu , ca nici macar pe astea nu le-am implinit, ce sa mai astept sa descopar altele.)

Sa lasam spatiu destul in jur si inauntru incat lucrurile sa poata sa se intample. Sa ne punem in fata lui Dumnezeu si in inima noastra intentia de “trezie constanta” si de a face “tot ceea ce este necesar pentru ca sa se implineasca voia Lui”. Sa cascam ochii si urechile. Sa nu ne lasam amagiti de sentimente de “incapacitate”, “neputinta”, si mai rau “deznadejde” care sunt niste minciuni maxime/totale. Cu crucea personala in spate, toti putem face minuni. Sa ne tinem credinta vie ca sa putem sa fim mereu adusi “on the right track”, atunci cand o luam pe aratura. O sa primim ajutor de fiecare data cand “it get’s too hard to suffer”. Si sa ne amintim de noi pe tot parcursul, si anume oricat de romantat ar suna cuvintele, adevarul “too beautiful and great to handle ”: suntem niste fiinte de lumina, libere complet si nemuritoare care traiesc in interiorul principiului iubirii care ne-a dat viata. Ce va plangeti?

Iti multumesc Doamne, pentru ca suntem doar Tu si cu mine, si ca Tu nu ma compari cu nimeni, si ma vei judeca doar pe mine, ca si cum as fi primul si ultimul om.

Iti multumesc Doamne, ca ai pus in mine o lumina de nestins, care nici toata multimea pacatelor, nici intunericul patimilor mele nici ura vrajmasului nu a putut-o stinge.

Iti multumesc Doamne ca esti acolo cu mine si ma mangai aproape palpabil atunci cand eu insami sunt atat de scarbita de ale mele incat nu mai pot suporta.

Iti multumesc Doamne, pentru ca nici o rugaciune de a mea nu a ramas neauzita.

Iti multumesc Doamne, ca mi-ai aratat ca Tu esti Unicul si Singurul meu Domn si Dumnezeu si ca mi te-ai daruit mie cu atat umilinta incat chiar si inima mea de piatra s-a inmuiat.

Iti multumesc Doamne pentru cei ce mi-au dorit binele si pentru cei ce mi-au dorit raul, ca toti ma ajuta sa cresc in iubire catre Tine , si pentru ca m-ai invatat ca oamenii de fapt nu pot sa faca nimic celui ce este cu Tine.

Iti multumesc Doamne pentru toate clipele mele de luciditate cand am putut sa vad clar mizeria in cate ma aflu si sa strig catre tine, nedorind nimic altceva decat prezenta Ta.

Iti multumesc Doamne ca mi-ai luminat lumea dinauntru si ca am putut sa vad ca nu este nimeni mai pacatos decat mine, si ca nu este pacat pe care sa nu-l fi savarsit, ca astfel sa imi dau seama ca tot binele este darul Tau si nu meritul meu.

Iti multumesc Doamne ca ai daruit credinta la atatia oameni din jurul meu , care imi vorbesc despre Tine, si fac sufletul meu sa tresalte de bucurie.

Iti multumesc Doamne pentru toata iubirea pe care am primit-o de la cei din jurul meu, si care stiu ca de la Tine este.

Iti multumesc Doamne pentru ca ai permis unei pacatoase ca mine sa bucure vreodata pe cineva, asa de rar si asa de putin cum am facut-o dar totusi infinit de mult pentru cineva atat de mic ca mine.

Iti multumesc pentru parintii mei, pentru bunicii mei si fratii mei si pentru toti prietenii mei.

Iti multumesc Doamne pentru toata nelinistea pe care am simit-o mereu inca din copilarie, si pentru ca ea nu s-a potolit decat cand Te-a gasit, si totusi nu de tot,  pentru ca nelinistea aceasta ma aduce mereu inapoi la Tine.

Iti multumesc Doamne ca imi arati in fiecare zi cat ne esti de credincios ca sa invatam si noi asta, si cat de mult ne iubesti ca sa invatam si noi sa ne iubim.

Iti multumesc Doamne ca mi-ai aratat ce este fericirea adevarata, ca astfel lumea aceasta sa nu ma mai poata amagi pana la capat cu putinile si trecatoarele ei placeri.

Iti multumesc Doamne pentru ca acum stau si vorbesc cu Tine in loc sa fac orice altceva, si ca stiu ca sta inseamna ca din nou Tu m-ai cautat, pe cand eu in fiecare zi ratacesc.

Iti multumesc Doamne pentru ca am atat speranta in mine.

Iti multumesc Doamne pentru tot.

Te iubesc Doamne din toata inima mea, Tu esti mostenirea mea, Tu esti puterea mea, Tu esti fericirea mea, Tu esti viata mea, Tu esti tot ce am.

Deciziile si afinitatile noastre se “calibreaza” de cele mai multe ori pe negativ. Pe minus. Adica?Adica ne luam dupa frici si minciuni. Una din intrebarile secolului ai ar fi: which ones reside deeper? Eu cred  ca minciunile. Cu fricile e mai simplu.

Fricile ne conditioneaza si atat. Ele nu exista, sunt “ne-fiinte”. Exista frici personale, care vin din experienta trecuta. De exemplu: tata a inselat-o pe mama sau tu nu te-ai simit iubita, drept urmare tie ti-e frica de barbatii “neseriosi”, si drept urmare te mariti cu cel mai bleg pe care l-ai gasit, nu din cauza ca iti place ca este pasnic si tandru, potolit si curat, calitati incontestabile care ar trebui sa te faca sa il iubesti (aia trebuia sa se marite cu el care aprecia toate aceste lucruri de-adevarat, si cu siguranta ca ea exista) ci pentru ca el e cel mai departe de obiectul fricii tale. Dintr-un singur soi de frica iei o suta de decizii proaste.  Daca ai face ceea ce simti si ce cu adevarat iti place si iti face bine ( precizare: daca mergi contra poruncilor lui Dumnezeu, crezi tu ca / ti se pare tie ca ai depasit nivelul asta cu ascultarea si cu implinirea poruncilor iti doresc noroc bun) nu se stie ce ar iesi dar logic ca ai avea o viata mai placuta macar. Foarte complicat: daca ai face ce iti place, ai avea o viata mai placuta.

Frica de Dumnezeu este ultima frica si singura sanatoasa/the ultimate. Daca la un moment dat ai ajuns sa nu mai ai nici o alta frica decat asta, atunci si numai atunci poti sa renunti la ea si sa traiesti dupa bunul plac .Pana atunci poti sa faci ce iti place doar in interiorul poruncilor sfinte. Nu ai capacitatea sa fii liber de ele, esti inca copil. Trebuie sa treci de frica de nesiguranta, de frica de necunoscut, de frica de umilinta si de a te simti expus, de frica de singuratate, de frica de moarte si daca chiar esti atat de tare , atunci poti iesi in afara fricii de Dumnezeu si de judecata.  Pana atunci, stam cuminti si ne vedem de treburile si misiunile noastre micute.

(Multa vreme nu m-am obisnuit nicicum cu gandul unei existente banale. Vroiam sa zbor sus de tot si imi spuneam in inima mea “Fata Ta o caut Doamne” crezand ca pot sa sar peste orice etapa si sa fiu direct rapita in Rai. Am vazut nivelul la care sunt ( a fost oribil dar Slava Domnului cas-a intamplat cat inca sunt in viata) si mi-am revenit cu picioarele pe pamant.)

Minciuna e “vitrina”., “imaginea” ceea ce noi “cream” , “spoiala” “inflamarea”, “ceata”, “distractia”, “uitarea’, “betia simturilor”.

Orgoliul e mincinos pentru ca adevarul este ca toti slujim/servim. Valoarea noastra  a fiecaruia este incontestabila si ea nu depinde de absolut nimic. Lucifer a cazut pentru ca nu a vrut sa slujeasca. Nu lui Dumnezeu, ci noua oamenilor. Cel mai frumos si luminos inger era pus sa slujeasca la niste prunci tantalai ca si Adam si Eva, nu vrut sa asculte, a avut aceasta libertate, a devenit cel mai intunecat si departe de Dumnezeu si de lumina.  A cazut din orgoliu si neascultare, si probabil ca astea doua ne pot intuneca cel mai tare si pe noi. Cine nu isi ia crucea, nu poate sa ramana aproape de Dumnezeu.

Vanitatea este minciuna pentru ca e o imbatare cu apa rece. Adevarul este ca nu iti trece tie setea si foamea pe care o ai nici cu lauda, nici cu marirea, nici cu succesul., nici cu admiratia. Dimpotriva iti aduce o mare nefericire, care se poate citi lejer pe chipul oricarui om vanitos.Adevarul este ca esti frumos, bun si adevarat in ciuda , dedesubtul si in spatele a toate minciunile. Adevarul este ca nimic din ce vad oamenii la tine, din ce vor ei sau se asteapta de la tine nu niciodata e real si puternic. Ei astazi te asteapta cu osanale si cu frunze de palmier si maine striga: “Baraba!”

Gelozia este minciuna pentru ca adevarul este ca celalalt este liber total in orice clipa. Sa ne fereasca tot ce e Sfant sa ne intunecam de gelozie, care e atat de uracioasa si diabolica incat sfintii nici nu vor sa o pomeneasca in scrierile lor.

Iubirea de bani, zgarcenia, avaritia, lipirea de bunastare si de comfort este minciuna pentru ca adevarul este ca nu ai nimic al tau pe lumea aceasta, nici macar corpul asta care este un cort, o coaja temporara la care va trebui la un oment dat sa renunti. Ce e al tau  de adevarat stii tu si e al tau complet, infinit si in vesnicie, este comoara ta in ceruri, si cu ea sa te mandresti.

Acuma cred ca nu mai are rost sa spun ca drogurile, alcoolul, sexul aiuristic si astea sunt minciuni. Nu cred nici in ruptul capului ca la cineva i se par “adevaraciuni”. Slabiciunile sunt reale, dar cauzele lor sunt mincinoase.

Mincinoasa e toata lumea aceasta creata de noi, un parc de distractii in care nu se intampla nimic decat totul se chinuie sa te distraga de la adevar.

Natura nu e minciuna pentru ca e “creatie” a lui Dumnezeu. Arta poate fi de ambele feluri, adevarata sau mincinoasa. Cautarile foarte specializate, cu nume “filosofie”, “stiintele naturii”, “ psihologie” etc, sunt ceea ce sunt, sunt niste specializari pe care le aprofundezi in functie de apetenta, de forta lor de atractie asupra structurii tale cerebrale. Eu personal cred ca sunt toate bune, dar nu necesare. Oricum ca gluma as spune ca ele sunt pentru oameni care traiesc mult si au vreme bugat.

Viata ta interioara poate sa imbratiseze niste minciuni pe care apoi se dezvolta adevarate castele de nisip, adevarate cancere ale psihicului. Ca sa traiesti sanatos cat timp esti in lumea aceasta, exista metode de eliberare de aceste minciuni, de “exorcizare”: meditatia te scoate afara din fluxul gandirii care s-a construit pe aceste minciuni si te aduce in realitate, psihanaliza poate sa ti le arate si sa te lase cu ele in brate, spovada si rugaciunea de iertare te face nu numai sa le detectezi dar sa si realizezi/simti ca ai fost iertat pentru ele si ca incepand cu dezlegarea nu mai ai treaba cu ele, ele nu mai trebuie sa aiba consecinte in viata ta, totul se poate opri atunci cand tu vrei cu adevarat asta. Este o experienta grea, incomfortabila si neplacuta sa te afli fata in fata cu propriile mizerii. Se poate intampla sa te eliberezi de ele prin post, rugaciune, spovada, impartasanie, rugaciune si probabil multe alte mjloace sau pur si simplu prin faptul ca ai inceput sa te apropii de adevar si sa o apuci pe drumul cel bun.Se poate sa le scoti afara si sa vezi ca ele reprezinta cantitativ mai mult decat este dimensiunea corpului tau astral. Conteaza doar ca te distingi de le, ca te separi de minciuni. Atunci trebuie sa stai putina vreme cufundat in ele . Ne e scarba dar sunt ale noastre. Nu putem sa le mai lasam inauntru. “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui” si sa nu uiti ca vei fi scos afara de par, prin speranta si credinta ta.

Sfanta Scriptura , Evanghelia, vestea buna, este adevarul care ni s-a dat noua ca si copii adoptati, forma cea mai apropiata, palpabila (are si coperti) si inteligibila. Noi nu mai putem sa ne prefacem ca nu am primit-o. Cristos a murit pentru tine personal, ai fost botezat si imbracat cu haina de lumina a Celui Inviat, ti s-a promis viata vesnica a carui taxa de intrare a fost platita deja cu sangele Lui, vestea a ajuns la tine prin sacrificiul martirilor,  acum daca tu chiar chiar tii cu dintii sa renunti la asta se poate, da nu e tocmai intelept.