You are currently browsing the category archive for the ‘Homemade’ category.

935572_681218518564634_1601745792_n

A asuma inseamna „a lua asupra sa”, si etimologic vorbind inseamna de fapt „a trage in sus” si este legat de sarbatoarea din 15 august  „L’Assunzione /Mutarea la cer a Maicii Domnului” („Adormirea Maicii Domnului). Chiar daca semnificatia originara s-a pierdut o data cu laicizarea, componenta fundamentala a sensului „asumarii” a ramas neatinsa. Noi il folosim in sensul de responsabilizare, si e destul de bine si atat, dar intotdeauna am avut senzatia ca inseamna mai mult.

Sa iti asumi o actiune inseamna nu numai sa ii accepti toate consecintele banuite sau nu, ci si sa afirmi alegerea facuta ca fiind voita, rationala si in principiu, buna, cel putin din anumite privinte. Sa iti asumi o actiune negativa stiind-o ca atare inseamna de fapt sa iti afirmi propria inconstienta si faptul ca din motive de neputinta si slabiciune in acel moment nu esti in stare sa alegi bine.  Si asta se intampla, chiar si la case mai mari. 🙂

Anticiparea are bineinteles limitele ei. Pana si in momentul in care iti asumi sa iti cumperi o planta, trebuie sa te gandesti deja la cine o va uda cand esti in delegatie, dar iti asumi si posibilitatea ca poate nu vei sti sa o ingrijesti cum trebuie. Iti pui in acel gest initial cea mai buna intentie, cea mai buna energie de care dispui, incredintat ca un inceput bun este esential. Altfel, daca ai da curs tuturor grijilor, aceastea cu siguranta te-ar invinge de fiecare data, si nimeni nu ar mai intreprinde nimic.

Spun: eu mi-am asumat oamenii pe care ii iubesc. Cum adica? Adica mi-am asumat sa contribui cu cat pot eu la binele lor. Sa incerc sa nu le pricinuiesc suparare. Sa nu ii mint. Sa nu ii agresez. Sa le raspund. Ma rog pentru mine, ma rog si pentru ei. Ne rugam pana si pentru cei morti, pentru ca pe undeva intuim ca la un nivel sau altul putem face ceva unul pentru celalalt chiar si cand circumstantele par potrivnice.  Are o lungime de unda mai mare decat un simplu gand pozitiv, prin simplu fapt ca este vorba despre un transfer cu directionare la sursa. Chiar si in 2014, functioneaza perfect. 🙂

Cand sunt obosita si coplesita de tristete sau de vinovatie, exista totusi ceva care ma „trage in sus”, sa stiu ca Cineva m-a asumat complet, chiar si asa, acolo pe cruce, fara sa carteasca.

blue-ocean-sky-34204 (1)

Vine o zi, vine o vreme cand subiectul propozitiei nu mai este „eu”. Oamenii incep sa traiasca in ziua aceea binecuvantata. Renuntarea la sine nu este un concept indepartat si chinuitor, nu este o operatie pe cord deschis, ci dimpotriva, o enorma eliberare si bucurie. Viata nu iti sta impotriva, nu este maligna atunci cand iti cere schimbarea,  nu vrea sa renunti la individualitatea ta.  Vrea doar sa te vindeci. Stii cine esti si in ce crezi. Este destul. Poti sa incepi sa navighezi. 🙂

Asa mi s-a parut intotdeauna: cerul cu marea iti transmit cel mai evident si direct modul in care sa traiesti in lume. Sa ai mereu in fata imensitatea. Sa te bucuri ca ti s-a dat sa faci parte din asa ceva.  Sa iti recunosti cu adevarat fragilitatea. Sa tragi aer adanc in plamani, sa te lasi ars de soare si de sare si de vant. Sa te umpli de frumusete si sa uiti de tine. Sa intelegi cat esti de liber. Sa te abandonezi Lui Dumnezeu, pentru ca esti total dependent de El si deloc de nimic altceva. Puntea, catargele, fie ele cat de bine construite sunt doar niste aschiute, orice putere a noastra, orice control e o iluzie.

Neavand putere, nu suntem luptatori.  Si cu ce sa luptam daca nu suntem in eroare si in iluzie?  Suntem creatori, si ne implinim in daruire si creatie. Asa suntem facuti. Pentru ca suntem mai multi, ne este dat si sa comunicam, sa colaboram, „sa ne silim spre fapte bune” cum se spune. Armele noastre sunt penita si pensula, puterile noastre sunt mana care mangaie si ochii care inteleg . Unde nu se creeaza impreuna se moare luptand.

Doamne daruieste-ne Tu pacea Ta netrecatoare in mijlocul toate valurile si in toate furtunile ! Caci ale Tale sunt toate, a Ta este Imparatia si Puterea si Slava !

God made berries, and saw they were good. God made cherries, and plums, and all the other goodies. God made the jungle and the waterfalls. God made the ocean, the ladybugs, and the dandelions. God made the stars and the little kids staring at them from all over this beautiful place. And He said to them : There’s this place where you have to stay and grow and  learn things for a while,  just have a little patience and be kind to others ‘till I’ll come back and take you with me . It must be that at a certain point we were misled by something.  Call it the snake, call it the desire of power, call it the „corporatist language” , call it conspiration, call it distorted brains, call it „the world”.  Well, whatever that is, it is unreal, and therefore it has to stop.  We all have the stop button built-in.

Ecco, ci sono giorni come questi, quando tutto all’improviso tace. Mattine quando ti fermi, seduto al tavolo in cucina, perche incontri il silenzio. Ecco, siamo soli. Tu ed io. Io molto di meno e Tu. Io inizio e finisco dentro questo pensiero debole, che appena appena riesce a penetrare tramite la mia coscenza,  e quando sta per raggiungere il mio palato, si ferma. Perche vorebbe dire grazie, ma si accorge che questa parola non basta. Tu ci sei. La realta’ , la verita’  immutabile, concreta, presente, piena di forza attorno a me. Davanti a me. Sopra di me.  Non come me. Io sono un avanti-indietro di emozioni e movimenti che non riescono quasi mai ad unirsi sulla stessa linea. Tu invece ci sei. Oggi, sta mattina, reale, concreto, camminando sulle strade, sulla croce, risorto, asceso, pieno di amore, pieno di compassione, rivolto sempre verso di me. Per un istante, dentro al tuo sguardo esisto anch’io. Fermami li.

Asculta, se unduie apele limpezi ce curg pe sub tine. E primul gand nemiscat, cel ce aspira miliardele de particule fine in care erai scindat.Cuvantul viu. Altarul de aur tainuit de adancuri.

GLORIA canta spatiul instelat ce se derula deasupra marilor.

DIVISO ecouri de tunet de peste vaile prapadului.

GABRIEL, in clinchet argintiu dimineata se rotea printre ramurile cu flori si sclipiri.

MICHAEL, striga orbitor ziua facandu-i pe oameni sa se fereasca de cer cu podul palmei.

Nasterea Domnului este si momentul cand Creatorul devine Tata, cand Dumnezeu inceteaza sa se adreseze doar alesilor sai. Toti cei nascuti din Adam sunt eliberati de povara grea a mostenirii lasate de acesta. Asa cum prin Adam am muscat si cunoscut moartea cu totii, asa cum prin el suferinta a intrat in tesatura fapturii, prin nasterea lui Christos, se marcheaza inceputul iesirii din fatalitate. Suferinta ramane, dar capata sens si este sfiintita si luminata de Mangaierea si Lumina Spiritului Sfant , moartea devine trecere, puterile si harul divin devin accesibile oricui in credinta, oricarui om care primeste Vestea Buna si realizeaza mutatia de la Adam la Christos. Imbracat in Christos,  oricine este recunoscut de Tatal ca fiu al Sau. Aceasta extensie , acest upgrade a spiritului nostru face ca mantuirea sa devina personala, sa se intample in interiorul fiintei si in relatia sa directa cu Dumnezeu, si asta nu de la Luter incoace ci de la primul Craciun.

Este momentul cand se imparte timpul in doua,  cand se estompeaza toate granitele dintre cer si pamant, dintre poporul ales si neamuri, chiar si dintre femeie si barbat. Spiritul coboara si se opreste la noi. Se intampla de 2000 de ani,  pe sarite si pe rand, pentru fiecare, atunci cand este momentul ca harul sa poposeasca si deasupra capului nostru, a ” casei” noastre. Si se intampla din nou atunci cand dupa o intoarcere cu spatele  , dupa o cadere, dupa o negare, cerem iertare si Il chemam.

.

Sunt muta de atata vreme nu numai pentru ca nu am net, ci si pentru ca e prea mult, si atunci cateodata chiar si eu mutesc.

Am venit aici cu-pe jumatate dar cu jumatatea asta am reusit totusi sa fac minuni cumva. Toate sunt cu duiumu si toate sunt bune. Inca nu stiu ce sa fac cu ele. Oricum, sunt mai sanatoasa, si fizic si psihic,  vad ca reusesc sa incheg cate ceva cu toate ca credeam ca imi este imposibil, am satisfactii. Invat cadenta romana, invat regulile pe care de-abia astept sa le trimit apoi undeva, invat sa ma dramuiesc si sa ma disciplinez, sa fac fata si sa reactionez normal.  Oricum, sincer, nu o sa ma adaptez in veac da acuma asa ca exercitiu mere.

Va pup pe toti tare si sper sa fiti bucurosi, rosii in obraji,  placut amortiti si zambitori toata perioada asta festiva!

Am intalnit in ultimele doua saptamani o intreaga caravana de carutze de oameni. Unii erau complet previzibili, unii echilibrati si senini, altii antipatici si umbrosi. Cativa sunt buni de personaje de comedie, altii te fac sa auzi aproape corul tragic surround , si bineinteles, cei mai multi stau bine la capitolul drame.

Pentru mine de data aceasta, fiind in aparenta in bataia vantului dar in realitate in mana Lui Dumnezeu, a fost insa foarte important sa gasesc un minim de disponibilitate. Si la fel ar fi pentru oricine aflat in locul meu , intr-o babilonie  in care nu intelegi bine inca unde stau punctele cardinale si nici care sunt trendurile, tabu-urile, sensibilitatile, pericolele, tiparele etc….Dintre toti acestia , cativa au fost disponibili, si nu se pot incadra la vreo categorie , oricare ar fi ea. Si nici nu ma refer neaparat la cei care m-au ajutat, pentru ca nu e vorba neaparat despre asta decat rareori, in situatii extreme, ceea ce nu e cazul.

E vorba de o flexibilitate a sufletului care te pune in capacitatea de a relationa, de a intra intr-un prezent acum, in altul peste o ora, etc…. Dincolo de aceasta disponibilitate, care este un fruct, o consecinta palapabila a iubirii, a smereniei si a credintei, dincolo de aceasta capacitate de a te lasa, de a fi pe faza, de a primi si de a da, de a crea, actiona si cateodata de a uita, dincolo de asta ameninta dupa usa o schizoida forma de egoism si suferinta ireala.

Deci dintre aceasta shatra de oameni , s-a adunat o carutza plina de oameni disponibili. Sunt recunoscatoare, vesela si uimita pt-de fiecare din ei in parte si pentru toti laolalta.  Slava Domnului ca nu toata lumea traieste blocat in propria camaruta cu gratii si ziduri groase, si ca asa intre noi, astia hobbitzii from all over the world we are doing just fine thanxxxx!!!!!!!!!!!!

DSCN2867

Massimiliano, Maddalena, Lorenzo, Alessandro, Davide , Gabrielle is pruncii lui Stefano si ai Armandinei.  Lorenzo (11) zambeste sarmant si  picteaza spectaculos, Alessandro (9) este foarte atent la tot ce se intampla in jur si e pasionat de matematica, Davide (6) vorbeste mai mult ca mine si tot la fel, nu spune decat lucruri interesante si Gabrielle (4) mananca dulciuri pe ascuns si umbla toata ziua in mana cu niste animalute de plastic . Azi dimineata l-am intrebat daca merge la scoala si mi-a raspuns ca astazi sta acasa cu caprele. Cei mai mari , Massimo (16) si Maddalena (13) au format deja o bisericuta a lor si au deja povesti de oameni mari pe care le susotesc seara in fata focului. Tatal lor lucreaza de la 5 la 9 seara (in weekenduri si pana la 11) la un bar si mama isi imparte ziua intre casa si lucru. Oricum, sunt cea mai normala familie posibila, nu se cearta, nu au nici o fixatie, nici un moft, se iubesc toata ziua. Nu au reguli decat foarte mult bun simt si caldura. Mananca cu lumanari pe masa, duminica seara tatal lor le citeste carti de istorie si articole din enciclopedii, merg la biserica impreuna, fac excursii cel putin o data pe luna, au musafiri aproape mereu. Nu sunt prima persoana necunoscuta pe care o primesc, si se vede ca sunt gazde profesioniste. Eu stau cu cei doi cei mai micuti intr-o camera cu pat-castel cum ii spun ei. Pentru mine asta e un al doilea masterat. Si daca din pacate nu pot sta mult cu ei, am invatat cum poate decurge o zi din viata in care sa uiti de tine complet.

Uimirea, inocenta, veselia, recunostiinta, tandretea lucrurilor, entuziasmul, indrazneala, pacea, blandetea, subtirimea spiritului toate astea impreuna si inca cateva vin ca sa ne faca fericirea.

Exista cateva locuri cu care asociez eu momentele cand toate astea s-au adunat impreuna in mine (au coborat peste mine mai bine spus). Acum, daca toate merg bine ma intorc intr-unul din acele locuri precise in care am muscat sau adulmecat fericire. Si e intotdeauna foarte placut sa te intorci peste ani intr-un astfel de loc-cheie prin care tu iesi inspre ceea ce ti se deschide de fapt clipa de clipa, oriunde.

Aceeasi sfiala, acelasi fior si aceasi oprire in fata zapezii maturate de ger peste dealuri terasate, atingand frunzele umezite si muschiul care creste in jurul unei fantani vechi, in bratele unui om drag.  O fericire deocamdata personalizata, mai feminina, mai camuflata, mai cu abandon cu tot, o fericire ca pentru pamanteni adica, fiecare o avem dupa cum o putem primi.

lux2