„Questa casa e aperta al sole, al vento e agli amici.” Asa scrie pe piatra de temelie cumparata de la Roma pentru  o casa… inca nematerializata.

836064162fc723263e976fcc28a63237

Pia a fost matusa mea de la Cluj de care ne e tare dor. Cat timp a trait, toata lumea a putut sa o viziteze oricand si a primit o mancare calda si o vorba buna. Si eu si tata am studentit in Cluj si de fiecare data cand nu aveam bani, cand eram tristi, obositi, cand afara era prea de mult timp ceata si ploaie, mergeam la Pia. Niciodata nu eram numai noi. La Pia stateau vecinele la cafea, vecinele tinere veneau dupa retete, postasul statea cate o ora „de povesti”, pana si muncitorii care vopseau blocul au primit cafea si prajituri prin  geam. La Pia veneau cunostiinte din toata tara sa se cazeze cand aveau pe cineva la spital. Vorba ei, era ca „la pensiune”. La inmormantarea am plans cu totii. A fost putin ce a facut ea oare?

M-am gandit multi ani si asta e mostenirea mea de dus mai departe. Nu am mostenit nici pamant nici case de la oamenii pe care i-am iubit cel mai mult. Am mostenit o bucurie instinctiva, copilareasca de a ma intalni cu celalalt. O usa si o fereastra deschisa. Cand am de-a face cu oameni foarte diferiti si complicati ma cam speriu si ma agit cam tare ce-i drept,  ca nu prea inteleg si nu stiu sa reactionez, tot numa’ dau din stangu-n-dreptu’. Cu cei care au insa sufletul asemanator, cu ceilalti hobiti, nu avem nicio problema vreodata pe lumea asta, nici macar nu trebuie sa ne vedem des, ca toate raman la fel din prima clipa pana la sfarsit. Va stiti voi care sunteti, si-apoi nu-i rau ca undeva pe lume sa fie cineva care va primeste la orice ora cu drag si cu zambet. Poate nu si cu atatea bunatati ca Pia, dar se iarta, e alta generatie  :)))

Anunțuri