90085238

Exista femei care nu primesc nimic. De la un sandwich cumparat pe fuga in gara pana la un compliment, de la banii sotului pana la un sfat bine masurat.

(Eu le spun lesbiene, nu din cauza ca am ceva cu asta, as putea avea numai in situatia absurda in care ar deveni obligatoriu prin lege 🙂 . Lesbienele declarate sunt totusi de obicei niste persoane care au reusit sa aduca in zona de actiune o parte din ceea ce le roade pe dinauntru. Nu este mai problematic sa fii nitel lesbiana decat sa fii nitel depresiv, nitel paranoic, nitel isteric, nitel sadic. Nu este nimic spectaculos si original la mijloc, sunt aceleasi dezechilibre vesnice intre aceleasi variabile, si daca nu te-a prins pe o parte, sigur te-a prins pe cealalta.. (Ca paranteza la paranteza, nu ma pot abtine,  suntem cu atat mai gravi bolnavi cu cat ne dam mai mare importanta si problemele noastre ocupa cu atat mai mult spatiu in univers cu cat noi insine ne vedem pe ca si cum ne-am extinde pe km intregi) Social, probabil ca sunt mai prost intelese tendintele homosexuale decat de exemplu depresia. Asta din cauza ca social totul functioneaza dupa mediatizare, si deci nu are nici o legatura cu valoarea lucrurilor. )

Despre barbati care nu dau nimic, mi-e lene sa mai povestesc.

In schimb ma sperie foarte tare aceasta inchidere pe care o vad cum capata niste proportii care dau in paroxism. Cert este ca nu exista “probleme de comunicare” ci imposibilitati de relationare ce tin de structura. Inteligenta ar fi destula pentru ca sa ne intalnim unii cu altii si sa scoatem pe gura cuvintele potrivite, sa ne depasim afectarile de moment. Acolo insa in miezul nostru, in inima din care ies cuvintele cand nu suntem pe deplin in control (adica de cele mai multe ori), se poate sa fim prea diferiti pentru a putea sa gasim un common ground. Si daca chiar vrem sa il gasim, nu o sa se poata fara salturi mortale.

Soareci si pisici, caini si pisici. Pisicile cu pisicile, cainii cu cainii, soarecii cu soarecii, si dintr-o data comunicarea curge cascade. O  matusa si un unchi batrani care strang cu sfintenie de o viata banut peste banut, bijuterie peste bijuterie, fac economii la sange, si pentru ca nu au copii toata lumea rade ei si de irationalitatea acestui lucru. Ei intre ei insa, se inteleg perfect, pentru ca in sfera lor nu exista conceptul de a da sau de a primi, si drept urmare sa produci pe forte proprii si sa agonisesti sunt singurele realitati posibile. Lipsa copiilor este dupa parerea mea o consecinta a acestei constructii interioare, si nicidecum o cauza, dar bineinteles ca nu as putea sa spun asta raspicat, pentru ca exista inca o mie de cauze posibile a oricarei situatii.

Dupa modul invechit in care vad eu treaba, nu stau ziduri de fortareata intre problemele mele si problemele tale. In fiecare zi, cineva sare micutul gard dintre acestea si ma ajuta cu ceva, si eu incerc sa fac la fel , fara sa dau chestiei astea vreo importanta usturatoare, ci pentru simplu fapt ca creierul meu s-a invatat sa functioneze asa in timp. Mai mult, exista oameni care iti fac bucurii gratuit, care sunt atenti la ce simti si de unde vii, care te incurajeaza, care te mangaie, care te cearta cu drag. Astia is niste oameni demodati, dar excelenti.

Nu trebuie sa se alinieze septe planete si sa percep un impuls atomic ca sa vad ce pot face sa te ajut sau sa ies o clipa din comoditatea mea. La ala ii e sete, la celalalt ii lipseste un pix sa poata completa formularul, la ala ii trebuie un bobarnac ca sa isi revina din iluzie, la celalalt ii trebuie un pic mai mult spatiu ca sa poata respire. Pe parcurs gresesti, ii dai paine la ala de la ghiseu, ii dai o galeata de apa si il ineci pe ala care vroia un pahar. (Niciodata, niciodata nu il iubesti mai mult decat pe tine insuti, si daca ti se pare asa, si daca ti se pare ca cateodata faci martiriat, trebuie sa deschizi supapa ca iar te-ai inflamat ingrozitor).

De aici incolo putem vorbi despre egoism, imi dau seama ca de cele mai multe ori sunt egoista, ca primeaza interesul meu si viziunea mea, ca nu sunt capabila sa ii tratez pe toti la fel, ca actionez n functie de simpatii si antipatii etc. Pana cand suntem in imperiul indiferentei , nici macar nu pot sa imi dau seama de toate astea, pentru ca indiferenta este o moarte, nu o glisare normala pe un vector intre egoism-altruism-jertfa. Apoi traduci asta in alta dimenisiune intre eros si thanatos si vezi ca exista un egoism fertil care obtine si acumuleaza si unul morbid care distruge si risipeste, etc.

Eu sunt un MARE FAN PE VIATA , si as vrea sa promovez cu toate fondurile si resursele de care dispun aceasta invechita “invadare a intimitatii si a spatiului personal”. Sincer, la cat timp stam pe net sau pe calculator, sigur avem un exces de timp si spatiu personal. La mine in bloc, pentru ca sunt majoritatea tineri aproape toata lumea locuieste singur, tot cate unu intr-un apartament. Mie imi plac casele cu usile si ferestrele deschise, camerele pline de rasete si oameni in jurul mesei si nu de altare ale lenii unde stam toti aliniati si ne uitam la hipnotizatorul sef, oamenii care te duc la gara si te ajuta la bagaje aia care raspund intotdeauna la telefon, aia la care cand mergi acasa nu trebuie sa te descalti si nici sa fumezi pe balcon in frig (nu vorbesc de unde sunt copii, unde si normal ca nu faci birt), care nu sunt sefi niciodata, nici intr-un loc, nici pentru o ora, nici pentru o zi, nici pentru o viata.

Si as vrea sa aiba puterea sa se mai apere din cand in cand de cei care functioneaza dupa „you scratch my back,  i’ll ride on yours” , sa nu se supere prea tare pe cei care pur si simplu nu au o asemenea disponibilitate, sa nu se simta nici fraieri si inadaptati dar nici mandrii si speciali,  ci sa se obisnuiasca cu pozitia asta in lume si cu faptul ca cu bratele deschise poti mai usor si sa zbori dar si sa fii doborat de vant.

Reclame