In adolescenta am inceput sa tatonez cu ideea unui astfel de “subconstient colectiv” un soi de “internet” mult mai bine pus la punct la care sunt racordati indivizii, in care se poate urca sau cobori informatie. Asa imi explicam eu visele mele cu lucruri care am aflat peste ani de zile ca exista, cuvinte in araba, sau tot soiul de aiureli pe care nu stiam de unde sa le iau. Oricum, daca telepatia exista ca email sau instant message , si probabil nu trebuie sa va conving de asta, putem sa ne intrebam si asupra acestei retele mai vaste.

Cei care merg mai des la biserica au experimentat mai bine termenul de comuniune (nu “legatura”) care se manifesta puternic la nivelul unei comunitati, cu atat mai evident cu cat aceasta este mai inchegata si mai restransa. Intr-o comunitate, individul care s-a facut pe sine parte din aceasta aduce aportul lui si este afectat de starea generala a comunitatii. Este o “traire impreuna” in care rugaciunile, faptele si evolutia fiecaruia se rafrang si asupra celorlalti si la nivel vazut si la nivel imperceptibil. Pentru comunitatile crestine aceste efecte depasesc comuniunea naturala pentru ca insusi scopul intalnirii noastre este slujirea impreuna si impartasirea din Trupul si Sangele Domnului care, fiind capul acestui trup, uneste, tine impreuna si conduce aceasta comunitate.

Nu stiu cum sta treaba la masoni, la cei care isi spun lor insisi “initiati” indiferent de factura, si tocmai pentru ca nu sunt “initiata” nici nu as avea cum sa inteleg, si nu stiu de ce as vrea atata vreme cat nu ma descurc prea bine nici in postura de “mic copil”. Va pun aici cateva definitii ale unui concept de acest gen,  si ma opresc aici, pentru ca mai mult pur si simplu nu stiu.

„Egregore (also „egregor”) is an occult concept representing a „thoughtform” or „collective group mind”, an autonomous psychic entity made up of, and influencing, the thoughts of a group of people. The symbiotic relationship between an egregore and its group has been compared to the more recent, non-occult concepts of the corporation (as a legal entity) and the meme.

// The word „egregore” derives from the Greek word, ἐγρήγοροι (egrḗgoroi), meaning „watchers” (also transliteratedgrigori„). This word appears in the Septuagint translation of the Book of Lamentations,[1] as well as the Book of Jubilees and the Book of Enoch.

The result of a synergy of thought could be the most concise description of this state of mind.

The notion of „egregor” also appears in Andreev’s Roza Mira, where it represents the shining cloud-like spirit associated with the Church. It is a common belief in Russia that the word „egregor” originated from this spiritual book.

The book „The Art of Memetics” [4] provides a detailed and multi-faceted explication of what an egregore is, including instructions for how to cultivate them.

Companies, political parties, religions, prayer groups, states, and clubs all can be said to have egregores. When a project „takes on a life of its own,” an egregore might be said to be present. Symbolic characters such as Santa Claus and Uncle Sam could be described as egregores. Stephen King‘s concept of Ka-tet in The Dark Tower series could be compared to an egregore.

There was some debate early in the history of social psychology over whether groups could be construed as having an autonomous group mind. Today, psychologists recognize a number of more localized processes by which a group of people can make decisions that no individual would endorse on their own. In „Groupthink,” a group can stifle internal disagreement and rush people to a poor decision, without any individual group member attempting to do so. In the „risky shift” phenomenon, a group can agree on a course of action that is riskier (or, in some circumstances, more conservative) than any individual in the group wanted.

When these situations arise, trying to understand the group by understanding its members in isolation fails. The group can be understood by modeling the members’ interactions, but the human tendency to anthropomorphize may make it more intuitive to see the group itself as having preferences for a certain outcome, regardless of its members’ wishes.

„Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.          Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară, formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun. „

Meme este un concept evoluţionist interesant introdus în 1976 de biologul Richard Dawkins în cartea sa „Gena prin ea însăşi”, ea defineşte ipotetica unitate de informaţie culturală moştenită, utilizată şi transmisă de individ.

Aşa cum gena este o unitate informaţională macromoleculară, purtătoare de caracteristici biologice, structurale şi interactive ale individului, meme este simbolic vorbind o genă informaţională mentală, o purtătoare specifică de informaţie culturală.

În evoluţia sa în mintea umană se creează anumite modele ale ambientului şi ale relaţiilor dinamice şi valorice ale individului cu ambientul.

Aceste relaţii individ-realitate, individ-individ, sau individ-colectivitate, selectate prin criteriile eficienţei, devin stabile, şi se manifestă prin comportamente sistematic repetate, exersate şi perfecţionate, generând strategii operante sau evaluante, prin care individul îşi rezolvă din ce în ce mai bine nevoile de supravieţuire.

Memele se transmit între generaţiile succesive de indivizi, ele pot particulariza informaţional şi afectiv personalităţile, le pot dărui diferite tendinţe implicante şi diferite posibilităţi de a pune şi rezolva probleme fundamentale.

Teoria existenţei şi acţiunii memelor, ca surse ale personalităţii, este încă în discuţie, unii cercetători înclinând să o accepte ca utilă, iar alţii o resping, ca încă nedovedită ştinţific.

Reclame