(1)

clopot

(1) Nu stiu cum e pentru altii (ma rog stiu pentru cativa cel putin ce spun ei cu gura) dar pe mine una cel mai tare ma intereseaza sa stiu care e locul, misiunea si scopul meu in viata asta. In fata acestui interes, a carui raspuns ti se dezvaluie putin cate putin in fiecare zi, toate curiozitatile mutesc. Sunt unele lucruri care le stii clar: stii ca esti talentat si bun la cateva lucruri, stii ca actiunea ta trebuie sa foloseasca, sa fie pozitiva,  sa aduca un plus de bine. Stii ca vrei sa ramai intotdeauna deschis,  sa nu te incrancenezi in nici un proiect, sa incerci sa acumulezi si sa cunosti cat mai mult.

Lucrurile stau destul de bine in timpul liber. Am invatat ca timpul liber trebuie impartit intre tine insuti, ceilalti si Dumnezeu. Trebuie sa existe toate aceste coordonate ca sa nu se genereze un dezechilibru. Aci e simplu, matematic, putem gandi chiar jhidaneste: Dumnezeu da totul cel putin de 10 ori inapoi, whereas daca ii dai 10 % din timpul tau El iti va da inapoi 100% ceea ce ar trebui sa te faca fericit. Se zice ca atata timp cat donezi 10% din cat castigi poti sa iti pui mainile sub cap si sa fluieri ca nu ajungi in paguba si nici nu ramai descoperit vreodata. Probabil ca e verificata treaba de atatea sute de ani, si ar trebui luata de buna. Acum bineinteles, nici un om sanatos la cap nu doneaza din interes si nu i se face mila cu un anumit scop, dar trebuie acceptat ca exista si partea asta “contabila” a legilor naturale.

Cu profesia e mai greu, pentru ca in societate lucrurile sunt structurate pe alte doua directii, total in opozitie cu starea de normalitate: pe bani si pe succes. Daca de onoruri ne putem lipsi cu usurinta, ceva banuti tot ne trebuie oricat am fi de modesti. Ii invidiez pe cei care au reusit sa rezolve deja ecuatia asta, si sa aiba o sursa de venit acceptabila fara sa faca compromisuri si fara sa se abata de la scopurile lor. Sa lucrezi la fabrica de gloante, sa traduci articole fara cap si fara coada, sa vinzi vibratoare si sa pui par in cap la oameni nu sunt niste activitati care ne fac mai rai sau mai superficiali, ci doar mai nemultumiti. Multi ne gandim ca e ceva temporar, ca nu vom face toata viata ce facem acum, dar nu ne angajam si nu adaugam un act de vointa la aceasta dorinta, o lasam in suspans si asteptam “sa se intample ceva”. Nu avem scopuri si nu avem proiecte. Bineinteles, am putea avea o mie de scopuri batute in cuie si scrise pe frigider ca americanii, dar atunci nu am avea credinta, si nu am fi constienti ca pana la urma, nu putem fi siguri de nimic la modul asta concret. Cum am spus mai in gluma mai demult “un singur telefon intr-o dupa amiaza pe la orele 17.00 iti poate da toata viata peste cap”.

Si atunci de unde pornim? Cand ne apucam de treaba? Pai recurgem la ce stim, parcurgem partea pe care o cunoastem , facem cat de bine putem fara sa tindem la perfectiune si fara sa vrem rezultate imediate, DOAR INCEPEM.  Daca lucrurile incep sa mearga inspre bine, sa se amelioreze, inseamna ca si noi impreuna cu ele, vom avea o stare mai buna, ne vom indeparta mai mult de iluzii si vom atrage in viata noastra evenimente, persoane si care sa ne ghideze mai departe si poate la un moment dat chiar vom ajunge sa facem ceea ce ne este cum sa zic ”favorabil” pentru ca sa fim fericiti. (nu am zis ceea ce ne este sortit, pentru ca asta nu cred ca intelegem exact decat dupa “marea trecere”).

Deci ce stim pana acum? Stim ca nu trebuie sa batem la porti inchise decat in cazuri “exceptionale” cand am primit o misiune clara si cand rezultatele nu ne aduc noua personal merite ci sunt menite unui bine mai vast. Deci nu batem la porti inchise si nu ne incapatanam sa facem sa mearga lucruri care necesita eforturi supranaturale si pot avea rezultate mediocre in cel mai bun caz.  Stam frumos la noi acasa, acolo unde usile se deschid, unde suntem buni si unde lucrurile merg de la sine. (Eu de exemplu stiu despre mine pana acum ca sunt priceputa la munca cu copiii de orice varste, la motivat oamenii (si la gasit motive, e drept ) si la decorat spatii. Mi-ar fi placut sa fiu mai artista sau mai harnica si ambitioasa da nu sunt deocamdata. Deocamdata, merg pe astea pe care le stiu , ca nici macar pe astea nu le-am implinit, ce sa mai astept sa descopar altele.)

Sa lasam spatiu destul in jur si inauntru incat lucrurile sa poata sa se intample. Sa ne punem in fata lui Dumnezeu si in inima noastra intentia de “trezie constanta” si de a face “tot ceea ce este necesar pentru ca sa se implineasca voia Lui”. Sa cascam ochii si urechile. Sa nu ne lasam amagiti de sentimente de “incapacitate”, “neputinta”, si mai rau “deznadejde” care sunt niste minciuni maxime/totale. Cu crucea personala in spate, toti putem face minuni. Sa ne tinem credinta vie ca sa putem sa fim mereu adusi “on the right track”, atunci cand o luam pe aratura. O sa primim ajutor de fiecare data cand “it get’s too hard to suffer”. Si sa ne amintim de noi pe tot parcursul, si anume oricat de romantat ar suna cuvintele, adevarul “too beautiful and great to handle ”: suntem niste fiinte de lumina, libere complet si nemuritoare care traiesc in interiorul principiului iubirii care ne-a dat viata. Ce va plangeti?

Reclame